Grădinița ,,Floare de Colț” Băile-Herculane a fost inaugurată în luna septembrie a anului 1952, sub denumirea de Grădinița cu Program Normal Băile-Herculane. Este situată în zona centrală a orașului Băile-Herculane, fiind amplasată oarecum strategic, în apropierea școlii primare a Liceului ”Hercules”, Poliția orașului și complexele hoteliere Dacia-Domogled, Bacolux.
Începând cu anul 1966 unitatea a devenit grădiniţă cu program prelungit, funcţionând la început cu un număr de două grupe. În anul 1977 unitatea funcționa cu un număr de cinci grupe de copii, numărul copiilor crescând de la an la an, anul şcolar 2008 / 2009 concentrând o populație școlară mult mai numeroasă, numărul grupelor ajungând la şapte, ceea ce se întâmplă și în prezent.
În anul şcolar 2010-2011 Grădiniţa P.N. Pecinişca a devenit structură a Grădiniţei ,,Floare de Colţ’’ Băile-Herculane.
Din punct de vedere geografic, Băile-Herculane, stațiune balneo-climaterică, face parte din județul Caraș-Severin, fiind situată în partea de Sud-Vest a României. La 8 km distanță de granița cu județul Mehedinți și la doar 25 de km de frontiera cu Serbia, stațiunea este poziționată în Valea Cernei. În partea de Est a stațiunii se găsesc Munții Mehedinți, iar în Vest, Munții Cernei. Face parte din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, al doilea ca mărime din țară și singurul care cuprinde un bazin hidrografic ca o mare ecologică. Altitudinea la care se situează stațiunea este de 168 de metri, aici respirându-se un aer ionizat similar celui de la o înălțime de 3000 de metri.
În anul 2012 în urma consultării partenerilor educationali ai grădiniței, a părinților și copiilor care frecventează această unitate, dar și la inițiativa colectivului de cadre didactice, am considerat oportun personalizarea grădiniței prin atribuirea numelui Grădinița „Floare de Colț” Băile-Herculane. De ce Grădinița „Floare de Colț” Băile-Herculane? Pentru că suntem parte integrantă a unui mediu natural de excepție, zonă care cuprinde Parcul Național Domogled-Valea Cernei unde floarea de colț este la ea acasă. Iar copii sunt florile vieții!
Directori care au cârmuit cu multă pricepere şi dăruire această instituţie:
- Ed. Marin Genoveva – 1972-1980
- Ed. Drăgulescu Crina – 1980-1983
- Prof. Negoiță Ecaterina – 1983-2017
- Prof. Berejnic Amelia – 2017-2020
- Prof. Ionescu Liana Oana Petrona – 2020-prezent
VIZIUNEA GRĂDINIȚEI ”FLOARE DE COLȚ” BĂILE – HERCULANE
”Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor”. Albert Einstein
Misiunea grădiniței – cunoscută și asumată de toți beneficiarii educației, direcți și indirecți: educatoare – preșcolari – părinți – autoritatea locală se focalizează asupra unor obiective și valori comune, precum:
- pregătirea copiilor pentru o lume în schimbare, formându-le capacităţi şi competenţe care să le permită să-şi găsească locul şi menirea socială;
- formarea şi dezvoltarea la copii a tehnicilor de muncă intelectuală şi practică eficiente, necesare instruirii şi autoinstruirii de-a lungul întregii vieţii;
- asigurarea unui act educaţional performant care să contribuie la formarea unei personalităţi autonome şi creative;
- educarea preşcolarilor pentru a colabora şi a lucra în echipă;
- cultivarea încrederii, respectului, disciplinei faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi, sensibilităţii faţă de valorile moral-civice şi artistice, faţă de natură şi mediu;
- educarea copiilor în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi toleranţei.
MISIUNEA GRĂDINIȚEI ”FLOARE DE COLȚ” BĂILE – HERCULANE
”Să ne dăm toată silința să facem din copil un om și un caracter”. Liviu Rebreanu