Sari la conținut

Polițiștii din Băile Herculane au deschis astăzi porțile instituției pentru vizitatori

Poliția orașului Băile Herculane și-a deschis astăzi porțile pentru mai bine de 250 de copii și elevi de la grădinița și liceul din orașul de pe Cerna, dar și de la școala din comuna Cornereva, cu prilejul ZILEI PORȚILOR DESCHISE, manifestare care se înscrie în ciclul de manifestări dedicate ZILEI POLIȚIEI ROMÂNE, care este marcată în fiecare an la 25 martie! 

Supravegheați de cadrele didactice care i-au însoțit și de polițiști, tinerii vizitatori au avut ocazia să experimenteze armele din dotarea oamenilor în uniformă, au luat contact cu tehnica de criminalistică și au vizitat birourile în care polițiștii își desfășoară activitatea cotidiană. Turul sediului instituției s-a încheiat la Sala de ședințe, unde comisarul-șef Gheorghe Nicolae Băcanu – comandantul Poliției Băile Herculane le-a prezentat invitaților semnificația acestei acțiuni și a ZILEI POLIȚIEI ROMÂNE! De asemenea, copiii și elevii au fost bucuroși să poată porni alarma de pe mașinile polițiștilor, care era asurzitoare pentru cei care treceau prin preajma locului în care se desfășura evenimentul!

Dar cel mai așteptat eveniment a fost, fără îndoială, prezența câinelui lup Thor care, sub conducerea dresorului său – agentul șef Sorin Nichescu de la Poliția Municipiului Caransebeș, a executat o serie de exerciții entuziasmante pentru toți cei prezenți în parcarea de lângă sediul Poliției!

articol integral: Radio Resita

 

Etichete: