Sari la conținut

Emoție de toamnă

Festivalul Toamnei este proiectul nostru de suflet, un eveniment al bogăției și hărniciei. Cu această ocazie, grădinița noastră a îmbrăcat haine noi și s-a transformat într-un nucleu în jurul căruia s-a adunat întreaga comunitate. Ne-am bucurat astfel de o frumoasă colaborare cu părinții, fără ajutorul cărora nu am fi putut organiza acest eveniment. De asemenea, am colaborat eficient și cu doamnele învățătoare, care au participat alături de școlarii din clasele pregătitoare atât la prepararea bucatelor, cât și la dans. În felul acesta, am dorit să ne asigurăm că există continuitate între cele două cicluri de învățământ preșcolar și primar și că trecerea de la un nivel la altul este un proces unitar, coerent și în beneficiul copiilor. Pe lângă familie și instituțiile de învățământ, comunitatea în care copilul trăiește joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea acestuia. Le mulțumim așadar partenerilor noștri educaționali pentru că au răspuns afirmativ invitației noastre și ne-au fost alături și de această dată.
Nu in ultimul rând, aprecierile noastre se îndreaptă spre colectivul unității noastre și spre preșcolari, care s-au pregătit cum au putut ei mai bine și ne-au umplut sufletele de bucurie.
Festivalul s-a desfășurat pe parcursul a două zile. În prima zi, i-am primit bucuroși pe școlari, alături de care am ajutat la pregătirea bucatelor. Apoi, fiecare grupă și-a pregătit câte un stand unde au fost expuse nenumărate creații specifice anotimpului toamna. De asemenea, la fiecare grupă a fost amenajată și câte o expoziție de lucrări ale copilașilor , pentru a face cunoscută și apreciată munca acestora din timpul activităților desfășurate în grădiniță. În cea de-a doua zi, ne-am adunat cu toții în sală de spectacole, unde copilașii au defilat intr-o frumoasă paradă a costumelor de toamnă, au cântat și au dansat. Toți invitații au fost așteptați apoi în sala de mese, pentru a continua petrecerea și a degusta delicioasele bucate.