Sari la conținut

Micuții românași au sărbătorit Ziua Națională a României

Preșcolarii Grădiniței „Floare de Colț” Băile-Herculane au sărbătorit astăzi, alături de doamnele educatoare, Ziua Națională a României.

După ce au aflat multe lucruri interesante despre țara noastră, românașii cei micuți s-au adunat în sală de spectacole, unde fiecare grupă a realizat câte o lucrare colectivă, în spiritul sărbătorii pe care urmează să o întâmpinăm.

Minunatele planșe au fost decorate în culorile care ne reprezintă ca națiune, fiecare echipă folosind tehnici și materiale diferite. Apoi, am ascultat imnul și am dat cu toții „mână cu mână” pentru a juca hora.

Lăsăm fotografiile să vă vorbească despre bucuria pe am simțit-o cu toții astăzi în inimile noastre de români, mici și mari! 💙💛❤

Etichete: